Se poate să nu ştim că există până când nu îi vedem rezultatul.

„În relaţiile de cuplu, oamenii care încearcă să îşi controleze partenerul au creat persoana închipuită despre care cred că este partenerul lor. Să analizăm felul în care cel care se preface creează persoana închipuită, o vede şi interacţionează cu ea. Dacă înţelegem ce se petrece atunci când cineva îl inventează pe celălalt în cadrul unei relaţii personale, vom putea să ne protejăm mai bine de încercările oricui de a ne controla şi vom înţelege mai bine ce înseamnă controlul, chiar şi atunci când presupune grupuri mari de oameni.

2-girls

Următoarea piesă de teatru, „Iluzia ursuleţului de pluş”, ne arată cum începe cineva să inventeze o persoană închipuită şi ce se întâmplă în relaţii atunci când o face. Ursuleţul începe ca un prieten închipuit, un ursuleţ imaginar şi mai târziu devine personajul principal.

2-kids

Un ursuleţ de pluş imaginar oferă cel mai bun exemplu despre felul în care cel care se preface creează şi ancorează în cineva o persoană închipuită şi arată cât de diferită este o persoană închipuită de una autentică. Ursuleţul de pluş este neanimat, adică este tăcut şi complet supus. Acest lucru reprezintă felul în care se aşteaptă cel care se preface să fie persoana autentică, începând din copilărie, cel care se preface creează inconştient persoana închipuită aşa cum un copil creează un prieten imaginar sub forma unui ursuleţ de pluş şi, aşa cum un copil îşi atribuie fiecare gând şi mişcare ursuleţului de pluş punându-l„să facă” şi să spună ce vrea el, cel care se preface încearcă inconştient să facă acelaşi lucru. Doar că acesta îşi leagă persoana închipuită de una autentică!

Ursuleţul de pluş imaginar, ca şi unul real, nu pleacă, este oricât de plăcut vrei şi poate fi băiat sau fată, copil ori adult sau poate fi chiar desfăcut în mai mulţi oameni imaginari, în cea mai fragedă copilărie a celui care se preface, ursuleţul de pluş (persoana închipuită) se poate să fi apărut ca un părinte imaginar care îi satisface toate nevoile şi, mai târziu, a personificat un partener perfect.

în următorul scenariu, ursuleţul de pluş devine o persoană închipuită – un partener imaginar pe care cel care se preface îl fixează într-o persoană reală şi pe care îl vede în locul acelei persoane.

Iluzia ursuleţului de pluş

Te invit să te relaxezi şi să îţi imaginezi, daca vrei, că atunci când erai foarte mic ai avut un ursuleţ de pluş imaginar. Şi te jucai cu el în acelaşi fel în care o fac copiii cu unul real.

Ca şi cum te-ai juca cu păpuşile, imaginează-ţi că joci rolurile micuţului ursuleţ de pluş şi al prietenului său, aşa cum ar face un copil. Glasul copilului este subţire şi chiar mai copilăros atunci când vorbeşte cu ursuleţul. „Bună, ursuleţule. Acum stai aici, mă întorc imediat. Bine?” „Bine”, spune ursuleţul cu aceeaşi voce subţire.

Cu această imagine în minte, te rog să vizualizezi că ai cu tine propriul ursuleţ de pluş imaginar şi că vorbeşti .cu el şi răspunzi în locul lui cu aceeaşi voce copilăroasă.

Cu cât eşti mai capabil să te plasezi în lumea imaginară a copilului care se joacă de-a „hai să ne prefacem”, cu atât mai eficient va fi acest scenariu în dezvăluirea felului în care unii oameni creează o extensie care, asemeni unui tentacul, se întinde de la o persoană şi intră în alta.

woman-teddy-bear

Eşti gata?

***

– Hei, îi spui tu ursuleţului de pluş, vin un pic mai încolo.

– Bine, pa, zice ursuleţul cu glas subţire.

– Salut, m-am întors.

– Oh! Salut, aici sunt, spune ursuleţul.

Îl ţii în braţe pe ursuleţ în timp ce te uiţi la desene animate la televizor.

A doua zi, îţi iei la revedere de la ursuleţ şi ieşi pe uşă.

Ursuleţul îşi ia şi el la revedere de la tine. Zilele trec în mod asemănător. Uneori, îi arăţi ursuleţului diferite lucruri.

– Uite ce am făcut astăzi.

– Oh! Eşti foarte deştept! zice ursuleţul.

Ii spui ursuleţului tot felul de lucruri şi el ştie ce să răspundă.

Uneori, îl laşi pe ursuleţ să stea singur. Dar este în regulă. Ursuleţul este tot timpul alături de tine. Uneori îl iei în braţe şi îl strângi tare. Eşti fericit că îl ai pe ursuleţ, pentru că se pare că nimănui altcuiva nu îi pasă de tine.

În cea mai mare parte a timpului, îi spui ursuleţului „Pa” când pleci şi el îţi răspunde întotdeauna.

Ursuleţul te apreciază mereu, întotdeauna îţi mulţumeşte când îi dai câte o bombonică sau alte dulciuri.

E atât de frumos să îl ai pe ursuleţ pe lângă tine. Visezi la el şi, într-un anumit fel, parcă este viu.

Timpul trece.

– Bună, ursuleţule, spui tu.

– Bună, zice el.

– Pa, îi spui tu când pleci.

– Pa, îţi zice el.

Visezi şi mai mult la el, iar ursuleţul devine tot mai real pentru tine.

Apoi, într-o zi, ursuleţul tău de vis este mai mult decât o închipuire.

–      Vrei nişte cafea? te întreabă el.

ted-13

Acum ursuleţul se mişcă, dar dacă priveşti în urmă, este greu să îţi aminteşti cum s-a ajuns în această situaţie. Oricum, este minunat. Nu ai putea fi mai fericit. Ursuleţul rezolvă lucrurile, este de acord cu tine, desigur, şi se gândeşte la lucruri pe care să le facă pentru tine, chiar înainte să îl rogi. Bineînţeles că îl iubeşti pe ursuleţ.

Vii şi pleci ca de obicei.

– Mă întorc mai târziu, spui tu.

– Bine, pa, zice ursuleţul cu binecunoscuta lui voce subţire.

– Salut, m-am întors.

– Salut, spune ursuleţul.

Timpul trece, iar viaţa continuă cam în acelaşi fel. Ursuleţul vine şi pleacă, aduce bani pe care îi poţi folosi şi este întotdeauna acasă când ajungi tu. Uneori, ursuleţul vorbeşte despre diferite lucruri, dar nu are nici o legătură cu tine, aşa că dai din cap din când în când. Uneori, îi povesteşti ursuleţului câte ceva din ce ai făcut la serviciu, iar el îţi spune lucruri de genul: „Oh, minunat. Eşti foarte deştept”.

Ştii că ursuleţul vrea ce vrei şi tu.

În fiecare dimineaţă, ca de obicei, tu zici:

–      Pa, mă întorc mai târziu.
Iar ursuleţul răspunde:

–      Bine, pa.

Zilele se scurg mai departe cam în acelaşi fel, iar tu te simţi bine.

Pe măsură ce trece timpul, din când în când ur­suleţul spune ceva ce sună ciudat de diferit, aşa că nici măcar nu dai din cap. E doar un zgomot. Nu are nici o legătură cu lucrurile la care te gândeşti tu.

Apoi, într-o dimineaţă, spui:

-Pa!

Şi, cu o voce normală – una pe care nu ai mai auzit-o până atunci – ursuleţul zice:

–      Când te întorci?

Eşti uluit! Dintr-odată, lumea ta se întoarce pe dos. Nu s-a mai întâmplat niciodată ceva asemănător cu această experienţă zguduitoare.

Ursuleţul pe care îl ştiai dintotdeauna a dispărut! O parte din mintea ta vrea să ţipe. Ce s-a întâmplat cu ursuleţul meu? Niciodată nu s-a purtat aşa! Ursu­leţul e atât de diferit! Dintr-odată a devenit atât de independent! Te simţi aproape anihilat. Atât de singur. Atât de şocat. Parcă ursuleţul s-ar fi întors împotriva ta.

–      Ce e aia „Când te întorci?”, spui tu scrâşnind din dinţi, furios, simţindu-te atacat.

Parcă totul se destramă. Totul din cauza ursuleţului. Cum a putut să facă aşa ceva? Eşti cuprins de mânie.

–      De ce naiba mă iei la întrebări? Nu faci altceva decât să îmi pui întrebări! spui tu.

Scos din fire, abia mai eşti în stare să judeci limpede.

Cu o voce subţirică, ursuleţul zice:

–      Nu vroiam să ştiu decât dacă am timp să rămân la o întâlnire şi să mai iau cina cu tine sau dacă ajungi mai devreme acasă.

Dintr-odată, auzi din nou vocea subţire a ursu­leţului. Sună cunoscut.

– Păi, de ce nu ai spus aşa? La naiba!

– Dar nu vroiam decât să ştiu când ajungi acasă, zice ursuleţul.

–      Vrei să încetezi? Tot timpul încerci să ai tu dreptate, spui tu când ieşi pe uşă.

Ocupat toată ziua, te îndrepţi spre casă în acea seară vrând doar să te relaxezi şi să îl ţii în braţe pe ursuleţ.

Intri ca de obicei.

– Bună, ursuleţule!

– Oh, salut, spune el cu o voce diferită.

– Ce naiba ai? zici tu, obosit, exasperat şi speriat deoarece ursuleţul are un glas diferit. Nu seamănă deloc cu cel cu care eşti obişnuit.

– Păi, spune el îndurerat, mă simt cam trist. Te-am supărat cu ceva?

– Nu ştiu de unde îţi vin ideile astea! Cu cine ai stat de vorbă?

– Nu vreau să ştiu decât de ce te-ai înfuriat, spune ursuleţul.

Simţi un val de furie şi mai mare.

–      Nu m-am înfuriat! Ţi-am zis! Acum vrei să încetezi? Nu te opreşti niciodată. M-am săturat de întrebările tale, spui tu.

Ursuleţul tace.

Totul revine la normal.

– Pa, ursuleţule, rosteşti tu a doua zi.

– Pa, zice ursuleţul cu glas subţire.
Totul e în regulă, te gândeşti.

–      Salut, ursuleţule, spui când te întorci în acea seară.

Nu te întâmpină nimeni. Te uiţi în jur. Iată-1 pe ursuleţ stând în dormitor.

– Ce ai mai păţit acum? întrebi tu.

– Nu am păţit nimic. Doar mă gândeam, spune el.
Cred că există o problemă în relaţia noastră şi vreau să mergi împreună cu mine la un consilier pentru a discuta despre ea.

–      De  ce naiba  să  merg  la  consilier?  zici  tu dezgustat.

Apoi, furios, adaugi:

– Tu eşti cel care se poartă ciudat. Ai o problemă psihică importantă.

– Nu am, răspunde ursuleţul mânios.

– Ei, du-te singur la consilier. Tu ai nevoie de el. Uită-te şi tu cum te porţi în ultima vreme, spui tu şi ieşi din cameră.

Câteva zile mai târziu, ursuleţul se duce la consilier.

Ajungi acasă şi, când intri, spui:

– Salut.

– Vreau să te rog ceva, zice ursuleţul.

– Ei, ce mai e acum? Spune odată.

– Consilierul vrea să te rog să vii cu mine, zice ursuleţul   părând   foarte   calm   şi   privind   drept înainte.

– Ce consilier?

– Cel la care am fost pentru că mă simţeam trist şi pentru că sunt şi foarte furios. Toată chestia asta este foarte neclară, spune ursuleţul.

– De ce ar trebui să vin?

– Pentru că aşa vrea consilierul, zice ursuleţul.

– Păi, dacă asta o să te liniştească, atunci cred că nu am de ales. Când trebuie să mergem?

Ursuleţul îţi explică. Şi în ziua întâlnirii, plecaţi împreună. Speri că ursuleţul se va linişti dacă mergi o dată. Se pare că nu îl poţi mulţumi oricât de mult ai încerca. Nici măcar nu te plângi când ursuleţul nu face tot ce are de făcut. Şi asta e răsplata pentru toate eforturile tale. Tocmai când relaţia mergea mai bine, ursuleţul trebuia să găsească ceva.

La întâlnire, tu îi spui consilierului cum în ultima vreme ursuleţul s-a purtat ostil, punându-ţi întrebări, părând să se fi schimbat radical în ultimul an.

Consilierul îl roagă pe ursuleţ să încerce să înţeleagă cât de supărat ai fost şi să încerce să fie mai înţelegător, să arate mai multă afecţiune, să înceteze să îţi mai pună întrebări şi să fie asertiv.

Consilierul te roagă să fii răbdător cu ursuleţul şi recomandă un medic care să îi dea acestuia nişte antidepresive, deoarece pare deosebit de trist.

Poate că este o depresie de iarnă şi ursuleţul are nevoie de mai multă lumină solară, spune el.

Dacă asta nu ajută, consilierul cunoaşte un medic care poate spune dacă ursuleţul are nevoie de nişte hormoni.

Te simţi uşurat că există cineva care să te ajute să îl readuci pe ursuleţ la normal.

Viaţa merge înainte la fel în următoarele câteva săptămâni.

–      Bună, ursuleţule, spui tu când ajungi acasă într-o seară.

Nu primeşti nici un răspuns. Te uiţi în jur şi îl găseşti pe ursuleţ în dormitor, făcându-şi valiza.

– Ce naiba faci?

– Plec, spune ursuleţul cu o voce subţirică. Nimic nu a mers. Trebuie să plec.

– Nu pleci nicăieri, zici tu. Nu după tot ce am făcut pentru tine.

Brusc, ursuleţul închide valiza, o ia şi fuge spre uşă. Tu îl urmăreşti furios, îl înşfaci pe ursuleţ, strigând în timp ce îl trânteşti la podea.

–      M-am săturat de tine! Eşti nebun! Nici măcar un medic nu te mai poate ajuta. Dacă mai încerci odată chestia asta, te internez, spui tu.

Iţi vine să îl baţi pe ursuleţ, dar nu o faci.

În secret, auzi cum o voce interioară mică spune Nu mă mai joc cu tine. O să îmi găsesc un ursuleţ nou şi drăguţ.

Ursuleţul stă tăcut într-un colţ.

Poate că a înţeles mesajul, te gândeşti tu. Totul pare normal – ca în urmă cu câţiva ani. Ursuleţul a încetat să mai facă scene.

– Pa, ursuleţule, spui tu în ziua următoare.

– Pa, răspunde ursuleţul foarte încet.

În timp ce te îndrepţi spre casă în acea seară te întrebi de ce ursuleţul nu mai este drăguţ.

Ajungi acasă. Ursuleţul a plecat. Fără să ştii din ce motiv, simţi că s-a rupt o bucată din tine.

Această poveste este cunoscută multor oameni. Aceştia cred că este vorba chiar despre ei.

„Ursuleţul meu se bucura pentru mine. Credeam că asta însemna că gândim la fel. Ca mine. Nu mi-a trecut prin cap să îl întreb pe ursuleţ ce era în neregulă”, spunea un client.

ted-final

O altă persoană, despărţită de mult de soţul ei, povestea că vorbise de curând cu acesta. El i-a zis că nu înţelegea de ce îl părăsise şi că vroia ca ea să se împace cu el. I-a spus că nu putea face asta.

Apoi mi-a povestit că atunci când îi explicase motivele, el îi spusese că ar fi trebuit să ştie că nu avea de gând să o omoare.

– Să te omoare? La ce se referea? am întrebat eu.

– Se referea la momentul în care mi-a pus cuţitul la gât. Atunci ar fi trebuit să ştiu că nu are de gând să mă omoare.

Gânditul la fel, iar!

–      E ceva mai sănătos acum, mi-a spus ea. A încetat să mă mai urmărească. Nu a trebuit decât să mă mut în partea cealaltă a oraşului pentru a scăpa de persecuţiile lui. Uită-te la oamenii care trebuie să plece din ţară pentru a scăpa de aşa ceva.

Nu este de mirare că fostul soţ credea că ea ştia la ce se gândea el. El o inventase. Erau „atât de apropiaţi”. Cum ar fi putut fi altfel?

Ca şi cum ar fi o putere a omului, o abilitate paranormală antrenată prin exerciţiu, unii oameni susţin că îţi pot încălca graniţa psihică, pot arunca o privire, după care ies şi apoi îţi pot spune ce au găsit acolo: „Problema ta e că …….., în ciuda faptului că acest lucru este imposibil.

Când oamenii sunt definiţi de cineva cu care încearcă să stabilească o legătură, se simt violaţi psihic, în cazul relaţiilor, suntem vulnerabili şi deschişi şi astfel, asemenea atacuri sunt destul de puternice.

Acest lucru este foarte diferit de situaţia în care o persoană intuitivă sau sensibilă te „citeşte” la invitaţia ta. Este problema ta să crezi sau nu ce îţi spune.

În viaţa de zi cu zi, oamenii care prezintă realitatea pe dos amestecă, de obicei, realitatea fizică. De exemplu, când cineva spune „Mă faci să “, nu doar se absolvă de orice res­ponsabilitate, dar se şi poartă de parcă o altă parte (tu) ar fi în interiorul lui şi i-ar provoca acel comportament – de parcă aşa ceva ar fi în ordinea firească a lucrurilor, fundamentat pe realitatea existenţei fizice.

Deşi nimeni nu poate intra în interiorul altei persoane pentru a o determina să facă ce vrea el sau să spună ce vrea el, unii oameni susţin că pot.

Tot aşa, o persoană care o forţează pe alta poate susţine, în felul ei pe dos, că „e nevoie de doi oameni”, de parcă „victima” l-ar fi agresat pe făptaş.

Unii oameni pot chiar susţine că schimbă trecutul şi prezentul, pretinzând că vorbele lor din prezent vor schimba trecutul. De exemplu, când o persoană acţionează cu violenţă împotriva celorlalţi, iar apoi spune că nu a tratat rău pe nimeni, aceasta inventează trecutul şi se inventează pe sine.

2-women-holding-hands

În acelaşi fel în care cineva inventează o persoană închipuită, acesta poate, de asemenea, inventa o lume închipuită, într-o lume închipuită, se întâmplă doar ceea ce vrei tu.

…”

Patricia Evans
Oamenii dominatori.
Cum să le faci faţă oamenilor care încearcă să te controleze,
Editura AMALTEA

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Patricia_Evans_Oamenii_dominatori.htm

Advertisements