Astazi, a trecut o luna de cand am plecat de langa tine. Inchid ochii si te vad, ca si cand ar fi acum, cand am privit pentru ultima data patul nostru, fereastra noastra, terasa noastra, bucataria noastra, baia noastra, cand am iesit pentru ultima oara pe usa… ultima oara cand ti am rostit numele cand am intrat pe usa, apoi cand am iesit pe usa, ultima privire dintre sufletele noastre, ultimul sarut, ultima atingere, ultima lacrima,,,,,ca si cand ar fi prima dintr-un suvoi de sentimente neimpartasite si totusi atat de fierbinti si atat de impartasite. Aceleasi lacrimi siroiesc si acum pe obrazul meu, printre ele abia vad literele, dau jos ochelarii ca ma incurca si ascult in surdina “this love”. Aceasta poveste de dragoste nu se poate termina asa, dintr-o cauza atat de absurda, viata nu poate fi atat de cruda cu doua suflete impletite unul intr-altul. Esti atat de departe si faptul ca nu ne vedem si nu ne vorbim nu diminueaza cu nimic intensitatea sentimentului de iubire, oriunde as fi, orice as face, gandul imi va fi la tine, oricat de amare sunt lacrimile ele nu ard, cat de mult arde inima mea ce-i in flacari. Ce ne spunem cand nu ne vorbim? Oare ma simti cand ma gandesc la tine cu ardoare, oare ma auzi cand iti soptesc “te iubesc, ursulet”, oare stii ca de fiecare data cand inchid ochii vad imaginea ta privindu-a cu blandete, tandrete si iubire? Oare stii ca tot ce imi doresc este sa fiu cu si langa tine? Cu tine adorm in gand seara si cu tine ma trezesc dimineata in lumina zorilor. Te caut in fiecare persoana care o intalnesc, in fiecare caut ceva din tine, te caut in pat noaptea, si ma trezesc, caci nu te gasesc. Fiecare dimineata, pranz si seara, fiecare zi si noapte fara tine trec ca si cum n-ar fi fost, caci nu mai esti TU, ca sa mi spui pe nume, sa mi spui “fluturas”, si totul e in van. Fie ca e lumina sau obscuritate, fie ca e frig sau cald, zilele trec pe nesimtite ca si ceasurile fara sens, lumea merge inainte, dar inima mea cat mai indura? Senzatiile din inima curg rauri, rauri si se revarsa in cascada sufletului si le pastrez acolo incuiate in cufarul pretios al averii mele!  Las urme de pasi pe nisipurile timpului. Aceasta nu este o confesiune sufleteasca sau o stare de spirit melancolica, este o umbra a iubirii ce o port in suflet si ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Oare te voi mai vedea vreodata? Te port cu mine in suflet mereu, ca pe cel mai pretios rozariu, si te ador mai mult de vei fi stiut vrodata. Si sa nu uiti ca cineva se va gandi la tine mereu, iti va purta de grija mereu si mereu vei fi cu mine.