Cartea aceasta este o bijuterie.

O Saga a femeilor de culoare.

Un roman initiatic a lui Celie si Nettie, cu personaje feminine cu un caracter pe cat de simplu pe atat de complex, dovada fiind  evolutia lor ulterioara, iar cele masculine raman undeva in fundalul mintii lor obscure, primitive.

Nu este o carte scrisa pretentios, ci in limbajul de lemn al personajelor pe care le reflecta.

Este drama femeilor de culoare in cruda perioada a anilor de la inceputul secolului XX, in statele sudiste ,  ele sunt vazute ca un bun sau ca un animal de casa, bune sa munceasca si sa faca copii, nu au nevoie de educatie sau iubire. Situatia lor este fara iesire, fara educatie nu pot decat sa fie sclavele tatilor, fratilor sau sotilor care le abuzeaza fara mila. Celie si Nettie sunt doua surori dintr-o familie sudista de culoare foarte saraca si destul de numeroasa. Mama le moare si le lasa cu un tata abuziv atat in ceea ce privestte munca, cat si sexual. Celie are 14 ani, nu are voie la scoala pentru ca trebuie sa munceasca, este abuzata de tata si fortata sa munceasca. Ca ultima speranta ea ii scrie scrisori lui Dumnezeu in limbaj simplu, descrie ororile ce li se intampla. Ea incearca sa o scape si sa o scuteasca pe Nettie de ce i se intampla ei, deoarece Nettie este inteligenta si poate avea educatie. Celie are doi copii cu tatal ei, care ii sunt luati si dati familiei unui pastor, iar ea nu ii poate revedea. Nettie scapa de abuzurile tatalui fiind data lui „Domnu’” care o doreste de sotie, dar ea nici nu vrea sa auda si se muta cu conditia ca Celie sa mearga cu ea. Nettie reuseste sa fuga si ajunge servitoare in casa unui pastor si a familiei acestuia si ii va urma in misiuni religioase crestine in Africa. Celie ramane cu „Domnu”, care in lipsa de altceva se „multumeste” si cu Celie pe care o hamaleste si o abuzeaza la maxim. Celie rezista cu stoicism abuzurilor si viata ii este facuta mai frumoasa de Scumpi (Sugar Avery), care este cea mai de pret iubita a lui „Domnu”, o cantareata de duzina care nu intelege comportamentul tacit a lui Celie. Incearca sa o ajute si incearca sa o invete experienta vietii, ce inseamna sa ai parte de un strop de fericire. Celie o iubeste pe Scumpi si il parasesc pe „Domnu”, Celie mergand acasa la Scumpi in alt stat Tennessee : Memphis, afland ca „Domnu” i-a ascuns scrisorile lui Nettie, iubita ei sora si fiind indragostita pana peste cap de Scumpi, pe care o vede ca perfectiune intruchipata. De unde afla si ca „taica nu e taica”, era tatal lor vitreg, si faptul ca Nettie ii are aproape pe nepotii ei, copii lui Celie fiind adoptati de familia pastorului cu care a plecat in misiune religioasa in Africa. Iubirea dintre Celie si Scumpi este dulce si frumoasa, Celie se simte libera si iubita, dar fericirea e un lucru marunt, o lacrima care vibreaza….nu dureaza decat pana Scumpi il intalneste pe Germaine, un dansator de 19 ani, si pleaca cu el, are nevoie sa traiaiasca aceea iubire trecatoare si ii promite lui Celie ca se va intoarce.

„Tu si cu Albert sunteti ca si familia mea, de-acum, zice Scumpi.

Orisicum, de cand mi-ai zis ca te bate si nu munceste, l-am vazut cu alti ochi. Daca ai fi nevasta mea, zicea ea,  eu te-as acoperi de sarutari nu de scatoalce, si as trudi din greu pentru tine.

E mai bine la asternut? Intreba ea.

Ne straduim zic, El incearca sa se joace cu nasturelu, da mi se pare ca are degetele uscate. Nu prea ajungem nicaieri.

Tot fata mare esti?  Intreaba ea.

Asa cred, zic.”

„Eu cu Scumpi dormeam adanc. Cum e? E cald si moale ca o perina…zici ca-s in rai, asa ma simt.”

Celie se reintoarce acasa, afland de mostenirea casei lasate de mama lor, dupa ce tatal vitreg moare si incearca sa si anime viata cumva, facand din acea casa, acasa.

Scumpi este „vedeta”, cantareata dorita de toti, iubirea lui „Domnu”, pe care aflam mai tarziu ca-l cheama Albert. El o va dori mereu, pentru ca o iubeste si de fapt, este mama copiilor lui, cum aflam pe parcursul romanului, dar Scumpi este vanitoasa, nehotarata, egoista in iubire, dar mai ales o femeie libera sa faca ce alege ea insasi pentru sine.

„Da eu nici macar nu-l vroiam pe Albert de barbat, niciodata nu l-am vrut cu adevarat. Voiam doar sa ma aleaga doar cum a facut deja natura. Nu vroiam ca intre noi sa patrunda oameni. Numai ca intre noi , tot ce a fost bun, a fost trupesc. Numai ca eu nu-l cunosc pe Albert asta care nu danseaza, abia de rade, nu spune niciodata nimica, te bate si-ti ascunde scrisorile de la soru-ta, Nettie. El cine-i?”

Insa, o iubeste pe Celie in felul ei, si stie ca ea este aceea! De aceea ii promite ca se va intoarce la ea.

„De-acum ne-am legat pe viata, zice Scumpi, si m-a sarutat.”

Pe parcursul romanului intalnim si alte personaje demne de admirat. Harpo care este fiul lui „Domnu” si fiul vitreg al Celiei, este la fel ca si tatal lui, cu exceptia faptului ca se casatoreste  cu o femeie care il domina, Sofia,  si nu accepta sa fie abuzata, iar asta il transforma intr-un om neputincios pentru cei din jur pentru ca nu-si domina = bate nevasta. Sofia si Harpo sunt lasati sa se casatoreasca doar pentru ca ea e insarcinata. Ea face parte dintr-o familie cu antecedente de violenta, femeile din familia ei stiu sa se bata la propriu si nu accepta violenta barbatilor lor. Sofia il paraseste pe Harpo dupa multe neintelegeri, incercari de abuzuri, batai, Sofia il batea pe Harpo deoarece el nu se potolea, sfatuit sa-si potoleasca nevasta, nu reusea decat sa ia bataie. Sofia vorbeste urat cu nevasta primarului si il agreseaza pe acesta. Reuseste astfel sa ajunga la inchisoare, apoi sa-si ispaseasca fapta in casa primarului, avand grija de fiica acestuia, invatandu-i sotia sa conduca (oamenii de culoare nu aveau voie sa stea decat in spate, niciodata in dreapta soferului) si nevazandu-si copii multi ani, are un destin fatidic, nu se va mai regasi niciodata, nici macar intoarsa acasa la Celie. Ar fi comic , daca n-ar fi atat de tragic si grotesc!

Harpo isi deschide o carciumioara in care va canta o vreme Scumpi, sunt vremuri frumoase si piperate cu tot felul de intamplari amuzante si iubiri trecatoare.

„Harpo l-a intrebat pe taica-su de ce ma bate. Domnu i-a raspuns fiindca e nevasta-mea”

„Femeia mai tre sa si distreze din an in paste, zice ea.

Femeia tre sa stea acasa, spune el.”

„Ei, face Sofia, asa m-am obisnuit sa stau langa ea ca sa o invat sa conduca masina ca m-am suit fara sa stau pe ganduri in fata.

Ea isi drege glasul si airasi rade. Uita-te unde stai, zice.

Stau unde am stat mereu, zic.

Tocmai asta e problema , zice ea. Ai mai vazut tu vreodata o persoana alba si una de culoare una langa alta in masina, daca una n-o invata pe ailalta sa conduca sau nu spala masina?”

 

Povestea lui Nettie este duioasa si incantatoare.

Nettie fuge de Albert si isi doreste sa fie libera sa traiasca, sa studieze sa traiasca altfel decat toate femeile pe care le-a vazut, nu vroia sa fie o ignoranta si sa fie folosita in nestiinta ei. Ajunge in casa pastorului, Samuel si a sotiei acestuia Corinne, ii ajuta in casa, apoi cu copii lor, care se dovedesc a fii nepotii ei, copii lui Celie. Ea, in tot acest timp, invata si iar invata zi si noapte. Apoi, pleaca cu ei in misiune religioasa in Africa, la tribul olinka.

Este impresionant felul cum ii scrie lui Celie, felul cum descopera istoria omenirii, radacinile lor din Africa, cum vede Bibila si cum crede ca oamenii albi au facut in Biblie sa para ca toate personajele importante, inclusiv Iisus, au fost albi, de fapt au fost din Orientul mijlocii, si africani : egipteni, etiopieni. Cum viziteaza tot felul de metropole si tari , pe parcursul calatoriei, cum ar fi Southampton, Monrovia, Liberia, Portugalia, Dakar, Senegal si New York-ul si ramane impresionata ca oamenii de la societatea misionara oameni de culoare bogati si oameni care iubesc Africa.

„Ti-am spus cum a fost prima oara cand am vazut tarmul african? Parca ceva ca un clopot mare ar fi batut in mine, Celie draga, si am vibrat pur si simplu. Si am ingenuncheat chiar acolo, pe punte, si i-am multumit Domnului ca ne-a ingaduit sa vedem pamantul dupa care mamele si tatii nostri au plans-si au trait si au murit-, numai ca sa-l vada din nou.”

Experientele din Africa raman ca un semn marcat in sufletul lui Nettie, ei incearca sa ajuta tribul olinka, sa le ajute copii si femeile sa aiba parte de educatie, insa se pare ca aborigenii sunt la fel ca si tatii si sotii de acasa, nu doresc ca femeile sau fetele lor sa aiba educatie, ci doar sa fie mame si sotii,.

„Barbatii de aici au un mod de a vorbi cu femeile ce-mi aminteste de taica. Asculta doar cat le trebuie sa dea ordine. Daca vorbeste vreo femeie nici nu se uita la ea. Se uita in pamant, cu capetele plecate. Nici femeile nu privesc in fata barbatii, deoarece e un lucru neobrazat….”

Reusesc sa educe copii si sa traiasca intr-un fel de armonie cu credinta crestina si traditiile tribale, pana ce ii ajunge drumul, iar pamantul tribului este decimat, iar Corinne moare. In cele din urma Nettie va fi sotia lui Samuel si se reintorc  acasa.

Celie se apuca sa coase pantaloni, iar ajutata de Scumpi porneste o mica afacere, de fapt e un mod de a trai libera, de asi castiga existenta singura si de a putea iubi libera, acesta este simbolul culorii purpurii. Nettie si Celie, cernute de viata si de timp, se reintalnesc in final si incep o noua viata alaturi de Olivia si Adam, copii lui Celie, avandu-i alaturi pe Scumpi, Albert si Samuel.