“Scris pe trup” de Jeanette Winterson este mai mult o fila de jurnal mototolita in urmele pasiunii, frematand splendoare – decat un roman de dragoste din viata unui personaj fara sex si fara nume – o devorare pasionala a unei fiinte ce isi elogiaza iubirea mai presus de orice pe lume, lasand deoparte orice urma de inhibitie, cisnism sau teama, daruindu-se intr-u totul siesi si iubitei, Louise, descoperind iubirea pe calea descoperirii de sine.

Este un roman atemporal plin de flashbackuri din trecut despre viata acestui personaj pe cat de complex, pe atat de pasional si de crud cu sine, implicandu-se in relatii cu femei casatorite care constituie mai mult clipe pasionale urmate de promisiuni desarte, avand mai mult conditionari, decat fericiri pentru personajul insetat de iubirea unei femei.

De ce niciuna nu-si parasea sotul pentru iubirea personajului ce ar fi facut orice pentru iubirea lor? Sa fie oare deoarece nu iubeau personajul indeajuns? Sa fie de teama ca iubirea dintre doua femei sa nu fie considerate o abominatie? Sa nu isi piarda statutul social?

„Nimeni nu poate legifera dragostea; nu i se pot da ordine și nu poate fi lingușită și făcută să–ți dea ascultare. Iubirea își aparține doar sieși; e surdă la rugăminți și nu o poți cere prin violență. Dragostea nu e ceva ce poți negocia. Iubirea e singurul lucru mai puternic decât dorința și unicul motiv logic pentru care poți rezista tentației.”

 

Acest roman atipic este scris la mai multe persoane, cand la persoana intai , cand la perosana a treia, insa in loc sa deruteze, captiveaza mai mult, denotand complexitatea personajului fara sex si fara nume.

Desi in literatura este foarte rar ca un personaj sa nu aiba sex si nume, insist ca depersonalizarea inseamna complexitate, chiar identitate (Metamorfozele de Ovidiu, A 12 noapte de William Shakespeare, Fiica norocului de Isabel Allende)

In literatura lesbiana acest tip de personaj este destul de usual mai ales la inceputurile ei, in Anglia si SUA anilor 1950-1960, datorita lipsei libertatii de exprimare a minoritatilor sexuale si teama de ostracizare sau inchisoare. Datorita acestui fapt multe scriitoare de gen au publicat cu pseudonime masculine sau personaje masculine sau cross-dressed (femei nevoite sa ia infatisare masculina): Orlando de Virginia Woolf, Patience si Sarah de Isabel Miller, Firefly de Whitney Hamilton (My brother’s war), Diavolul dintre noi de S.C. Wilson, The Secret of Kit Cavenaugh: A Remarkable Irishwoman and Soldier by Anne Holland.

 

Limbajul este realist, pe alocuri socant si incripteaza pasiunea volatila ce zace in personajul principal si asteapta o decriptare a simtirilor si trairilor la care a visat, la cea care a visat. Nu se asteapta, insa, niciodata ca cea descifrata sa fie ea insasi.

Folosirea obsesiva a unor metafore/sintagme :

“De ce masura iubirii este pierderea ei?” sau „Dragostea mea pentru tine face din orice alta viață o minciună”.

, subliniaza diferentele dintre personajul din trecut si personajul iubirii, devenit profund, mort de spaima pentru dainuirea iubirii, intr-u totul al Louisei.

Din punct de vedere al naratiuni patronate de personaj, naratiunea se imparte in doua: naratiunea dinaintea iubirii si naratiunea iubirii.

In prima parte a naratiunii dinaintea iubirii personajul duce o viata destrabalata, chiar cinica a relatiilor intamplatoare, scepticismul sau fata de iubire fiind inradacinat de urmele fiecarei femei casatorite, a Bethsebei si a Jacquelinei lasate pe trupul sau.

Dupa revelatia iubirii personajul este transformat evolutiv, esthetic si narativ.

 

„Nu-i doream doar corpul, îi doream oasele, sângele, țesuturile, mușchii ce le țineau laolaltă. Aș fi ținut-o lipită de mine chiar dacă timpul i-ar fi făcut să pălească nuanțele și texturile pielii. Aș fi ținut-o lipită de mine vreme de o mie de ani, până când oasele i s-ar fi preschimbat în pulbere. Ce ești tu, de mă faci să mă simt așa? Cine ești tu, de faci timpul să nu aibă nicio importanță?”

Personajul nu se mai recunoaste in noianul de sntimente si senzatii noi ce o inunda nebanuit, salvandu-I sufletul prin descopeirea de sine. De aici, romanul devine filozofic privind in adancul fiintei personajului, descoperindu-i teama de a pierde iubirea Louisei, ce-I va face aceasta pierdere sufletului sau?

 

„Iubirea își aparține doar sieși, e surdă la rugăminți și nu o poți cere prin violență. Dragostea nu e ceva ce poți negocia. Iubirea e singurul lucru mai puternic decât dorința și unicul motiv logic pentru care poți rezista tentației.”

 

Meditatia poetica a fiintei iubite si a trupului ei apare dupa aparenta pierderii iubirii cand personajul studiaza carti de anatomie, vazand totul din prisma iubirii sale pentru Louise.

„Trupul meu are imprimat peste tot desenul mâinii tale. Pielea ta e și a mea. M-ai descifrat și acum sunt ușor de citit. Mesajul este unul foarte simplu: dragostea mea pentru tine”; „Am străbătut întreaga distanță a trupului tău, dintr-o parte în cealaltă a coastei tale de fildeș. Cunosc pădurile unde mă pot odihni și unde pot găsi hrană. Te-am cartografiat cu ochiul meu gol și te-am pus bine la păstrare, la adăpost. Milionele de celule ce-ți alcătuiesc țesuturile îmi sunt parcelate pe retină. Dacă zbor noaptea, știu exact unde mă aflu. Trupul tău e pista mea de aterizare”.

 

Va putea personajul sa-si lase trecutul deoparte si sa se lase in mainile Louisei?

Va putea fi Louise femeia casatorita care isi va parasi sotul pentru personaj?

Va putea iubirea Louisei sa I spulbere temerile, cinismul si scepticismul personajului?

Cum vor trece Louise si personajul peste un factor independent de ele ce ar putea duce la ruperea destinului lor?

 

Un roman deosebit, profunzimea iubirii, expimarea metaforica a daruirii fata de sine si de iubita, ca oda a divinizarii acesteia, o transformare uluitoare a unui personaj pe alocuri cinic, asexual, devenit puternic, profund si iubitor.