Simt sa spun o poveste frumoasa de viata, e lectie de loialitate si iubire neconditionata ce ne-o da noua oamenilor un animalut necuvantator.

A fost odata un profesor de provincie, care zi de zi facea naveta in oras, pleca dimineata si se intorcea dupa-amiaza la ora 17 cu trenul zi de zi. Intr-o buna zi, el gaseste un catelus akita si il duce acasa. Sotia nu este prea incantata, mai ales cand puiutul distruge ceva prin casa si isi roaga sotul sa dea cainele, dar profesorul il duce in sopronul casei.(varianta originala este ca profesorul a cumparat catelul pentru fiica sa) El vrea sa invete catelul diverse ce ar trebui sa faca un catel obisnuit, dar el nu vrea, catelusul e doar atasat de stapanul lui. Avand un prieten care stia mai multe despre rasa akita si despre traditiile japoneze, profesorul afla mai multe despre vechimea de 4000 de ani a rasei si despre zgarduta de la gatul catelului, Hachiko ce inseamna opt talmacit din japoneza. Trec prin mai multe aventuri, oamenii suna ca vor catelul, dar sotia profesorului, vazand atasamentul dintre caine si stapan transmite mai departe ca, catelul are un camin.

Intr-o zi, Hachiko isi urmeaza stapanul la gara dimineata si il asteapta dupa-amiaza, iar profesorul e surprins si fericit totodata. Apoi, acest lucru se repeta zi de zi, luna de luna, an de an ce vor urma. Vanzatorul de la bacanie,  cei de la restaurant, vanzatorul de hot dog din gara, functionarul de la gara se minuneaza si se obisnuiesc cu catelul loial si iubitor. Intr-o anume zi, hotarata de caine, ii aduce stapanului si mingea, dovedind cat este de inteligent, dar si de istet si devotat lui. Viata merge mai departe, fiica profesorului se casatoreste, apoi vine si un copil, dar ce este mai tragic abia acum urmeaza.  La cursuri, profesorului i se intampla inevitabilul si face atac de cord, murind de tanar. Familia indoliata trece cu greu peste si uita de bietul Hachiko, care nu intelege ce s-a intamplat cu stapanul sau, ca nu-l va mai vedea niciodata, si zi de zi merge la gara si isi asteapta stapanul in acelasi loc, la aceeasi ora 17. Casa unde a stat profesorul se vinde, sotia lui se muta cu fiica si il iau si pe Hachiko, dar bietul de el se intoarce zi de zi, luna de luna si an de an in gara unde-si astepta zilnic stapanul. Oamenii din jur observa, il hranesc, se scriu despre el articole in ziar, primeste bani de la copii si el devine un caine vagabond, dar loial, care zi de zi isi asteapta stapanul, nerealizand ca el nu mai este. Intr-un final, dupa noua ani in orasel se intoarce si sotia profesorului, isi vede fosta casa, merge la mormantul raposatului ei sot si merge si in gara si isi petrece un timp cu Hachiko si intelege povestea catelului sotului ei. Un caine a mers zi de zi, fie ploaie, fie soare, fie ninsoare in gara asteptandu-si stapanul si o va face pana va muri, iar sotia revenise dupa zece ani la mormantul sotului. De cata loialitate si devotament da dovada acest biet necuvantator si ce lectie de viata ne da noua oamenilor. Oare cand un om va fi asa de devotat?

Este povestea reala a lui Hachiko ce s-a nascut in Japonia la inceputul iernii anului 1923, si a ajuns in familia profesorului Hidesaburō Ueno in 1924 si acesta la crescut pana in primavara lui 1925 cand a murit, iar cainele traieste pana in 1934 si isi urmeaza stapanul zi de zi in gara, pana la moarte.

Exista si doua variante a filmului despre Hachiko, o recomand pe cea japoneza Hachiko-Monogatari din 1987, chiar daca remake-ul di 2009 este mai cunoscut.