De ce tot timpul  vreau ce nu pot avea? Ca sa lupt putin mai mult decat restul lumii? Ca sa nu ma plictisesc repede de jucaria favorita? Sau ca mereu am crezut ca fiecare are pe cineva special doar pentru ea sau el, si pana sa te intalnesc, sa nu te mai am.

 

Oare nu e aceeasi pasiune ce fluctueaza in aer? Adevarul nostru….vorba cantecului…..quizas, quizas ai fost tu…..pielea ce a fost facuta pentru a fi tatuata mereu pe a mea….buzele ce nu o voi inceta sa le visez pe ale mele….privirea ce nu o voi uita niciodata…mana ce ti-a ramas suspendata pe curbele trupului meu….si vorbele si gandurile curg pe clapele pianului ce se aude in surdina….sa fi fost doar muzica de fundal?

Ce inseamna sa percepi cu adevarat lumea, lumina, cerul, sfintenia, acceptarea si iertarea, generozitatea neconditionata, iubirea devine un paradox…..sa fie vorba de prea multa iubire dintr-o parte si prea multa nepasa din cealalta? De ce sa fiu  eu cea ramasa afara in ploaie mereu? De ce sa mi pese mie mai mult decat tie? De ce sa simt doar caldura ce o emani, dulceata privirii si blandetea inimii, cand esti atat de rece? Atat de rece, atat de departe, ca un traznet ce se aprinde repede, face un zgomot infernal si apoi se stinge….

Atunci as vrea sa –mi retrag saruturile ce ti le-am asezat pe fiecare parte a corpului, sa nu mai stii toate secretele ce doar tie ti le-am spus, as vrea sa nu mai simt acea durere ce doar buzele tale ar putea-o vindeca, as vrea sa nu utiti….ca, candva ai fost al meu.

E greu sa respir cand simt ca inima mi se ineaca, cand simt ca iar alunec in tine….o sa doara, am mai trecut prin asta…..stiu, nu mai vreau sa mi simt sufletul gol, inundat de tine….ca apoi sa fie sfasiat, iar. Inima-mi nu mai vrea sa fie folosita, ci iubita, asa cum merita, asa cum stie sa simta, sa daruiasca, sa rasfranga iubire ce curge-n rauri de pasiuni ce intregesc clipa unica, a unei iubiri ce dainuie, nu a unei iubiri trecatoare sau poate nepasatoare, sau poate imaginara, ridicata pe un piedestal de sufletul meu , ce  a vrut sa priveasca adanc intr-al tau.

 

Altarele eu le-am inaltat, si totul e doar in imaginatia mea, mangaierile de iubire pline, privirile de tandrete umplute si saruturile inebunitoare ce tradau ce avea si trebuia sa urmeze….Poate ca intr-o zi vei vedea ca, inima nu se castiga, nu se merita, ci se daruieste….As fi vrut sa fiu eu, iubirea ce iti inunda sufletul, pasiunea ce iti intregeste trupul, trandafirul ce infloreste dragostea profunda in inima ta, licarirea stralucitoare ce iti iflacareaza privirea, motivul ce iti infloreste zambetul acela minunat pe buze…cea ce iti umple diminetile de lumina, si noptile de tandrete…..poate am fost, sunt si voi fi fost….dar nu ai putut ori vrut sa vezi……de ce sa patezi cu cerneala neagra sentimente albe, pure ce iti apartineau doar tie, puteai fi urmele calatorului de neuitat lasate pe nisipurile timpului meu….poate ai fost, esti si vei fi mereu. Au trecut trei luni….