Hristos a Inviat!

In miros de tamaie,
In lumina plapanda a lumanarilor,
Primim taina Invierii Domnului nostrum Isus Hristos,
Cu smerenie, bunatate, blandete, credinciosie, intelepciune si iubire.

Adevarat a inviat!

“Începutul oricărei virtuţi este Dumnezeu, tot aşa cum începutul zilei este soarele.”
(Sf. Marcu Ascetul)

O invatatura scurta : In vremea aceea s-a apropiat un invatator de lege si, ispitindu-L pe Iisus, L-a intrebat: Invatatorule, care porunca este mai mare in lege? Iar Iisus i-a raspuns: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este intaia si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea acesteia, este: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata legea si proorocii.

“Iubeste-l pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti”

 

 

Invierea
– dupa Arsenie Boca

„Lumea care nu crede în înviere va arde. Învierea este temeiul Judecăţii de Apoi“.

Hristos a înviat! înseamnă: într-adevăr Dumnezeu există!
Hristos a înviat! înseamnă: într-adevăr există lume cerească ca lume reală şi fără de moarte!
Hristos a înviat! înseamnă: viaţa e mai tare ca moartea!
Hristos a înviat! înseamnă: toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptăţite!
Hristos a înviat! înseamnă: toate problemele vieţii sunt pe deplin dezlegate!
Toate parabolele principale şi grele sunt lămurite; cătuşele întunericului şi ale tristeţii sunt sfărâmate, fiindcă: ” Hristos a înviat!” ( Velimirovici 248).
Iată ce înseamnă a fi ucenicul Idealului întrupat: peste toate tristeţile veacului de acum, a fi martor, cu preţul vieţii, al învierii fiinţei omeneşti, la destinaţia ei de obârşie!
Spiritul uman nu poate muri. El s-a retras doar în sine, lăsând lumea din afară în stăpânirea altor puteri. Poate că aceasta constituie o tactică a spiritului pentru ca răul să ajungă la ultimele lui consecinţe şi astfel îndreptarea să fie radicală şi liber voită( I. Todoran).
” Hristos a înviat!“-însemnează că viaţa aceasta are un sens şi lumea o explicaţie.
De la Învierea Domnului a plecat revoluţia care a cuprins lumea. Toate religiile neamurilor pământului mărturisesc nemurirea sufletului; mărturisesc o viaţă fericită pierdută.
Iisus ne-a arătat-o dovedindu-ne-o cu învierea din morţi.[…]
Învierea este biruinţa asupra morţii. Cea mai mare tristeţe a vieţii întoarsă în cea mai mare bucurie.
Hristos a înviat!, prin urmare nu se termină totul cu mormântul.
Areopagul înţelepciunii antice n-a vrut nici să audă despre înviere. E curios că şi după douăzeci de veacuri, raţiunea tot reacţionară a rămas învierii. Filosofia n-a primit până acum decât puţin din patrimoniul Revelaţiei.
Astfel n-a primit până acum decât personalismul, libertatea. Dar persoana omenească încă nu e văzută decât în categoriile raţiunii şi în cadrul naturii decăzute. Persoana încă nu are în filosofie perspectiva transcendenţei, încă nu e văzută în lumina învierii. Filosofia motivează rezerva sa, cu faptul că atunci ar deveni religie, şi ea ţine la autonomia ei.
…”de ai şti să vezi moartea în trecut, zic în trecut, adică fără prezent şi viitor. Prezent şi viitor n-are decât în necredincioşi.
Moartea care necontenit te ameninţă să-ţi ia trupul, nu-ţi va părea mai de temut decât vântul, care te ameninţă să-ţi ia pălăria. Precum capul continuă să existe şi fără pălărie, aşa vei cunoaşte că sufletul poate să existe şi fără trup.
…nu poţi deveni om mare până nu te socoteşti că ai murit, până nu te obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmează să fie”.

Fragment publicat cu acordul şi binecuvântarea Episcopului – Locţiitor al Daciei Felix Daniil Stoenescu din cartea
Părintele Arsenie -” Omul îmbrăcat în haină de in” şi “îngerul cu cădelniţa de aur”, Ed. Charisma,Deva, 2008

 

Fericirile

Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit in munte si ii invata pe ucenicii Sai zicand:
“FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”
Cei saraci cu duhul sunt aceia care se considera pe sine foarte mici in comparatie cu maretia lui Dumnezeu, si care tanjesc sa se inalte la Dumnezeu si in imparatia Lui.
“FERICITI CEI CE PLANG, CA ACEIA SE VOR MANGAIA.”
Cei care plang in lumea aceasta trecatoare se aseamana Fiului lui Dumnezeu, care niciodata nu a zambit, dar foarte adesea a plans, din pricina neintelegerii, a pacatelor si patimilor omenesti.
“FERICITI CEI BLANZI, CA ACEIA VOR MOSTENI PAMANTUL.”
Cei blanzi sunt iubitori de oameni si rabdatori. Datorita blandetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mandri si maniosi sunt potrivnici celor blanzi. Ei grabnic castiga, dar tot grabnic si pierd. Cei blanzi dobandesc dupa un timp. Crestinii au fost prigoniti de pagani si aproape nimiciti, dar astazi ei stapanesc pamantul.
“FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR SATURA.”
Cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate sunt oamenii care nu pot rabda nedreptatea din lume. Ei vor vedea biruinta lui Hristos Cel inviat, care va invinge toate puterile raului si inimile lor vor fi pline de multumire si bucurie. Ei vor vedea si biruinta Bisericii prigonite si se vor bucura.
“FERICITI CEI MILOSTIVI, CA ACEIA SE VOR MILUI.”
Dupa cum ne purtam cu fiii lui Dumnezeu, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. Mila pentru mila. Dar multa milostivire dumnezeiasca este cu mult mai mare decat milostivirea oamenilor. “Acestia vor primi insutit” le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute indoita: personala si sociala. Suntem milostivi si fata de noi insine, atunci cand nu uitam de sufletul nostru si mantuirea lui. Egoismul, razbunarea si cruzimea sunt vrajmasii milostivirii.
“FERICITI CEI CURATI CU INIMA, CA ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU.”
Inima omului este ochiul curat de trebuinta pentru a privi pe cele duhovnicesti, in primul rand pe Dumnezeu. Prin indelunga lucrare si prin harul lui Dumnezeu inima se poate curati de toate necuratirile pacatului, dupa cum ne dau marturie Vietile sfintilor. Gandurile si dorintele rele intineaza si orbesc inima.
“FERICITI FACATORII DE PACE, CA ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”
Hristos este numit imparatul pacii. El a daruit pacea Sa ucenicilor Sai. Fiecare poate da ceea ce are. Daca avem in inimile noastre pace, putem sa o daruim si celorlalti. Pacea mintii, a inimii si a vointei – intreita pace in unitate – aceasta este adevarata pace dumnezeiasca a sufletului. Sufletul necumpatat nu poate avea pace.
“FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”
Sa fii prigonit pentru dreptate inseamna a te asemana lui Hristos si apostolilor. In Biserica Ortodoxa s-au aratat multi mucenici, care au suferit pentru dreptate si care s-au salasluit in imparatia cereasca a lui Hristos. Sfantul Apostol Petru spune: “Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu, sa patimiti facand cele bune, decat facand cele rele!” (I Petru III, 17).
“FERICITI VETI FI VOI CAND VA VOR OCARI SI VA VOR PRIGONI SI VOR ZICE
TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA, MINTIND PENTRU MINE.”
Aici Hristos vorbeste despre patimirea pentru El a celor ce-L urmau. Ei vor fi batjocoriti, defaimati si chinuiti. Dar ei trebuie sa rabde toate cu credinta neclintita si nadejde in El, caci va veni ca Cel din urma Biruitor si Drept Judecator. El va desparti atunci pentru vesnicie dreptii de pacatosi.
CONCLUZIE
“BUCURATI-VA SI VA VESELITI, CA PLATA VOASTRA MULTA ESTE IN CERURI!”
Bucurati-va in lacrimi, bucurati-va in patimire, bucurati-va in moarte, caci cei mai buni din neamul omenesc, care au strabatut aceasta cale spinoasa ca si voi, va asteapta acum in lumea cealalta, unde domneste Hristos, si unde nu este durere, nici intristare, nici suferinta, ci viata si bucurie vesnica.