“Ce diferit, ce ambiguu mi se pare azi trecutul acela fara tine. E o simpla poveste, o biografie care nu-mi apartine; o evoc ca si cum as evoca destinul altei persoane. In aceasta incapere intunecata unde imi petrec viata, atat de retrasa din lume de parka as fi moarta, atat de departe de tot, cum esti si tu, Marina, zilele se aseamana cu un sir de lumini care se sting una cate una cu iuteala fulgerului, intr-o vijelie ce devoreaza timpul si o vad deja pe ultima sub licaririle palide si capricioase ale memoriei; te-am cunoscut in stralucirea soarelui, dar te chem noaptea, printre umbrele asfintitului sau sub scanteia prietenoasa a lunii. Pentru mine deja nu mai exista timp. Durerea copilariei si tradarile tineretii sunt atat de departe ca si clipa aceasta, chiar aceasta clipa, pe care nu sunt in stare sa o prind pentru ca deja a cazut in putul trecutului, s-a unit cu trecutul pe care ni l-am furat, singurul trecut autentic, tu, Marina, tu, dragostea mea.”

“Orice destin, oricat de lung si complicat ar fi, consta in realitate dintr-un singur moment : momentul in care omul stie pentru todeauna cine este”.Eu am stiut cum niciodata nu o stiusem. Am inceput sa fiu mai buna decat eram. Tie ti s-a intamplat acelasi lucru. Ai devenit o parte din mine, viata mea a insemnat viata ta. Am stiut-o cum niciodata pana atunci nu mai stiusem ceva.

Si atunci s-a intamplat.

Ea, Marina, femeia care imi semana mie, sora mea, cum ma anuntase chelnerul de la piscina, s-a ridicat si ea. I-a zis ceva celeilalte femei, in timp ce-si misca picioarele sa si le dezmorteasca. S-a intors pe jumatate si s-a indreptat spre bar. Sper mine.”

“Niciun cuvant nu mi-a iesit din gura ce-mi tremura.De altfel, nu era nevoie sa vorbesc. Geanta mi-a alunecat de pe umar si a cazut pe iarba.

Abia ce am ridicat bratul stang si am intins palma spre Marina, sa constat realitatea vedeniei mele, ca in acelasi moment isi intinse si ea mana dreapta spre mine.

N am reusit sa ne mai atingem. Am privit-o in ochi si mi-am simtit ochii privindu-ma.

M-am rasucit, ne-am rasucit. Ne-am privit in repetatele licariri sparte ale apei si pe deasupra ei si eram patru Narcisi si unul si doi, ne-ai privit, m-am privit in valuririle piscinei sa caut chipul nostru adevarat si numele nostrum scris pea pa si un impuls m-a indemnat sa scap de visul acela aruncandu-ma in piscina, pe cand Marina facea si ea acelasi lucru.

Atunci, oglinda s-a spart, mi-am intalnit umbra, reflexul, pe tine, pe tina insati, in veghea limpede a apei, si lacrimile mele de pana atunci s-au dizolvat in ea, s-au pierdut pentru todeauna in piscine impreuna cu mirosul de naftalina al iernilor trecute, iar iubirea a fost precum apa care ne invaluia fara fisura, iar lumea, reflexele noastre sinuoase multiplicate; am deschis ochii si am vazut mai clar ca niciodata, fiindca te-am vazut, iubirea mea.

Ne-am atins cu teama, abia ne-am atins, si acel usor contact m-a facut sa-mi pierd capul, am uitat de tot ce insemnam eu, de rusinea mea, de prudenta mea, a fost ceva atat de extraordinar ca nu se putea masura in parametrii obisnuiti, nici nu putea ramane in ritualurile politetii obisnuite, imi placi, ma mai gandesc, cauta-ma saptamana viitoare, nu o lua atat de repede, avem nevoie de timp si tot ce mai urmeaza.

Nu, asta era ceva ce trecea dincolo de experienta si de traditie, de cochetarie si de tipicuri.

M-am daruit ei. Exista acte ce le executi dintr-un impuls neasteptat, fara sa le gandesti mai mult de o fractiune mica, cea mai mica, a unei fractiuni de secunda, pe care apoi le vei regreta sau pentru care vei multumi pentru tot restul vietii tale.

Sunt momente unice, rare, perfecte.”