De la început şi până la sfârşit, este un roman viu. Nu este uşor de citit, poate părea, aparent, dar figura iconografică a lui Nietzsche nu este niciodată uşor de digerat.

Pot scrie din punctul de vedere al unei cititoare de psihologie şi psihanaliză, mă aşteptam la un roman greoi şi lipsit de slăbiciune, frică, bunătate, blândeţe, sentimente şi iubire. Este exact opusul, plin de umanitate şi raţiune, sentimente si secrete bine păzite, temeri de moarte, sinucidere şi iubiri ce ajung să dezvăluie experimente psihanalitice neconvenţionale pentru acea vreme.

Cartea este născută din personaje reale, cum sunt : Nietzsche, Freud, dr. Breuer, Lou Andreas-Salome, a căror personalităţi sunt ţesute din întamplări posibile, dar nedovedite. Sunt personalităti istorice uriaşe, puse undeva pe un piedestal, ce-i face să pară dincolo de suferinţele maselor, iar romanul de faţă ne dovedeşte contrariul: sunt chinuiţi de iubiri ascunse, de personaje negative ce le-au marcat copilaria, prinşi în cariere şi căsătorii ce nu par ale lor, sunt personaje cu fericiri şi suferinţe profund umane.

La început, ne este descrisă întâlnirea de la Veneţia dintre  faimosul dr. Vienez  Breuer cu frumoasa Lou Salome, care îl îngenunchează prin fascinaţia fiinţei ei, şi-l face să accepte fără să realizeze, să-l trateze pe Nietzsche, care suferea de migrene ce nu-l lăsau să lucreze. Ea nu dezvăluie decât că, viitorul psihanalizei e în pericol, şi parţial relaţia şi iubirea neconsumată şi neîmpartăşită a lui Nietzsche pentru ea, câştig de cauză având Paul Ree, prietenul lui cel mai bun.

“Vorbele lui Nietzsche păreau adevărate : aveam spirite înrudite-ne puteam spune atât de multe unul altuia doar în jumătăţi de cuvinte, de propoziţii sau doar printr-un simplu gest-Lou Salome despre Nietzsche.” -pagina 38.

Dr. Breuer are o căsătorie aparent fericita, aranjată, o soţie şi copii frumoşi şi reuşiţi, o carieră de invidiat, dar are o obsesie ascunsă, şi anume Bertha Pappenheim, o pacientă suferindă de isterie, care ii face avansuri neîncetat, care e internată intr-un azil acum, deoarece el a renunţat la tratarea ei, datorită geloziei soţiei sale, apucând să experimenteze cu Bertha şedinţe de hipnoza ce pe atunci erau inovatoare, reuşind să o vindece parţial prin metodele “curăţarea hornului“ şi prin “conversaţie  fară raţiune-instinct“. Bertha are şi nume de cod – Anna O cu o literă în urmă a numelui şi prenumele, la fel şi Nietzsche- Ekart Muller.

“Toată atenţia îi fusese acaparată de gânduri despre Bertha : zâmbetul ei ispititor, ochii ei plini de adoraţie, atingerea corpului ei cald, care sugera încredere, şi respiraţia ei accelerată în timp ce o consulta sau o masa. Scenele acestea aveau forţă : o viaţă a lor; de câte ori nu era atent, ele îi invadau mintea şi îi acaparau imaginaţia. Ăsta mi-o fi destinul, pentru todeauna? Se întrebă. Mi-e scris să nu fiu decât o scenă pe care amintirile despre Bertha să–şi joace rolurile?“- pagina 11.

El are parte şi de prietenia neexperimentatului, pe atunci Sigmund “Sig“ Freud, care încă de pe atunci, vorbim de anul  1882, avea idei inovatoare şi de necrezut.

Punctul culminant este întalnirea fermecătoare şi fabuloasă dintre Nietzsche şi Breuer , care revoluţioneaza limitele raţiunii şi ştiinţei, este o coliziune a titanilor, deoarece Breuer se loveşte de un zid, Nietzsche nu accepta nicio metodă a sa, iar el nu i relatează întâlnirea sa cu Lou Salome sau faptul că i-a citit cărţile “Omenesc, prea omenesc“ şi “Stiinţa veselă”.

Nietzsche nu i spune nimic despre sine, iar când medicul îl salvează dupa o criză de migrene, îi cere inconştient ajutorul, pe care i-l refuzase pâna atunci, deoarece i-ar fi dat medicului o vastă putere asupra sa.   Cu ajutorul lui Freud, Breuer inventează o inversiune a rolurilor medic-pacient şi îi propune lui Nietzsche ca el să-i fie medic, iar Nietzsche sa-i fie mentor şi sa-l ajute să scape de obsesia Berthei-care era şi numele mamei si fiicei lui Breuer. Descoperim un Nietzsche neexperimentat in şcoala vieţii, care având o mamă şi o soră dominatoare în copilarie şi tinereţe, care înca încerca să-i controleze viaţa, a mai întâlnit-o şi pe abila şi senzuala şi prea libera Lou Salome, care i-a fost muza, da nu nu iubita, toate acestea declanşând în el o ură faţă de femei şi ce înseamnă o femeie în viaţa unui bărbat. Neavând experienţă în viaţa amoroasă, o vede pe Bertha lui Breuer o distrugatoare de suflete, iar pe familia lui Breuer, o piatra de moară, atârnata de gâtul acestuia. Are desigur şi momente de sclipire raţională uluitoare. Breuer vrea să se lase vindecat, dar prin experienţa proprie a lui Nietzsche, sperând astfel că, închistatul filozof îi va dezvălui secretul iubirii şi suferinţelor sale, generate de disperarea din planul ideatic, ce îmbină suferinţa fizică cu cea metafizică-pagina 79; nu disfuncţia excitaţiei intracerebrale printr-un canal neurotic din cazul Berthei, precum şi hidrofobia şi tulburări lingvistice : dimineaţa nu putea vorbi germana şi retrăia evenimente din anul precedent azi, conform jurnalului ei-toate provocate de şocul morţii tatălui ei-pagina 61.

În schimb, Breuer ajunge să petreacă mult timp alaturi de pacientul său şi să-l admire, dându-şi seama că şi el are nevoie de vindecare de disperare .

“Omul alege boala. Psihicul nu funcţionează ca oentitate compactă. Unele părţi din mintea noastră pot opera independent de altele. Poate că “eu“ şi corpul meu am făcut o conspiraţie pe la spatele propriei minţi. Minţii îi plac, după cum ştiţi, aleile dosnice şi capcanele. Breuer fu izbit de asemănarea de afirmaţia lui Nietzsche şi poziţia exprimată de Freud cu o zi înainte.

• Sugeraţi că există, “cetăţi” independente în mintea noastra ?întrebă“-pagina 130.

“Eu mi-am redus datoriile la una singura – aceea de a-mi pastra libertatea. Casatoria, simtul posesiei si gelozia, pe care le presupune, inrobesc spiritul. Ele nu ma vor domina niciodata. Sper ca va veni timpul cand nici barbatii, nici femeile nu vor mai fi tiranizati fiecare de slabiciunile celuilalt.“- pagina 22.

“Nietzsche va interpreta orice expresie a unui sentiment pozitiv ca o manifestare a puterii. O noţiune bizară : asta face aproape imposibilă apropierea de el.El dezvăluie într-un fragment că, simţim ură faţă de cei care ne descoperă secretele şi ne învăluie în sentimente calde. Noi nu avem nevoie în acele momente de simpatie, ci să ne redobândim puterea asupra propriilor noastre emoţii.“-pagina 115.

 

Deznodamântul e uluitor de ingenios, Breuer reuşind să se vindece de obsesia Berthei prin autohipnoză, imaginându-şi viaţa fară familie şi carieră, iar pe Bertha o vede cu noul ei medic, având aceleaşi reacţii pe care le-a avut faţă de el, urând-o. Asfel, prin autovindecare, a relizat scopul realităţii sale, dincolo de nevoia de nou, şi-a reinventat priorităţile şi se gândeşte că astfel îl poate ajuta şi pe Nietzsche.

“La suprafaţă par să duc o viaţă satisfăcătoare. Dar sub această suprafaţă domneşte disperarea. Mă întrebaţi ce fel de disperare? Să spunem că mintea mea nu-mi aparţine, că sunt invadat de gânduri străine şi sordide. Ca urmare, mă dispreţuiesc şi mă îndoiesc de integritatea mea. Deşi ţin la soţia şi copii  mei, nu-i iubesc! De fapt mă deranjează faptul că sunt ţinut prizonier de ei. Îmi lipseşte curajul : fie curajul de a-mi schimba viaţa, fie acela de a continua să o trăiesc. Am uitat de ce trăiesc-ce rost au toate. Sunt preocupat de faptul că îmbatrânesc. Cu fiecare zi ma apropii de moarte, şi asta mă îngrozeşte. Cu toate astea, am uneori gânduri despre sinucidere.”-pagina 182.

“Breuer avea credinţa că, adevărata durere a bătrâneţii, dincolo de pierderea persoanelor apropiate, faptul că supravieţuieşti prietenilor,este  lipsa analizei-oroarea de a trăi neobservat.” – pagina 76.

Integrarea inconştientului : “O înţelegere în profunzime. Dacă pacientul ar putea integra acestă altă parte a sa. Dacă ar putea învăţa cât de firesc este să tânjeşti după alinare din partea altuia- cu siguranţă că asta ar fi îndeajuns!“-pagina 200.

Părerea lui Nietzsche despre Breuer – “Cel mai mare copac tinde spre cele mai mari înălţimi şi are rădăcinile înfipte cel mai adânc, în întuneric-în rău; el însă nici nu tinde spre înălţimi, nici nu se aruncă în adâncuri. Trei femei îl sfâşie şi el este recunoscător. Una dintre ele îl învăluie în parfumul ei greu şi pretinde că se sacrifică. Îi oferă darul robiei-robia lui. Cealaltă îl torturează. Se preface slăbită ca să se poată lăsa pe el când merge, când se plictiseşte îl umileşte în public. Când jocul se termină pleacă şi işi continuă jocul cu următoarea victimă. Orice ar face, o iubeşte. Cea de-a treia femeie îl ţine într-o captivitate permanentă. Dar o prefer pe aceasta. Ea, cel puţin, nu-şi ascunde ghearele.” – pagina 219.

“Senzualitatea este o căţea care ne muşcă de călcâie! Şi cât de frumos ştie căţeaua asta să cerşească o bucată de spirit când i se refuză o bucată de carne“-pagina 227.

Între timp, mai e vizitat şi de Lou Salome, care îi arată scrisori pline de ură ale lui Nietzsche adresate ei, doctorul refuză sa-i dea amanunte despre relaţia medic-pacient.

“N-ar trebui să creăm-n-ar trebui să devenim-înainte de a ne reproduce?Datoria noastră faţă de viaţă este să creăm ceva mai bun, nu să reproducem ce este rău.Dacă dorinţa îţi stă în cale, atunci ea trebuie stăpânită.Acela care nu se supune lui însuţi e condus de altii. E mai uşor, mult mai uşor să te supui altuia, decât să–ţi comanzi ţie însuţi.” –paginile 228+229.

Ultima întalnire dintre Breuer şi Nietzsche, este tulburătoare, dureroasă, roditoare şi extravagantă. Medicul îi mărturiseşte pacientului întâlnirea cu iubita lui Lou, iar Nietzsche deşi doborât de veste, crezând ca e trădare, încă o trădare deziluzionantă, îşi dă seama că şi el are secrete nemărturisite, şi îi mărturiseşte medicului iubirea pentru Lou Salome, relaţia distrusă cu mama şi sora sa, destinul său, netăgăduirea acestuia,toate acestea fac să se nască o frumoasă şi trainică prietenie a două minţi luminate.

Tânărul infinitei promisiuni“-conceptul unui destin, a unui scop în viaţă, în concordanţă cu societatea, dar nu cu universul. A atins obiectivele materiale, dar nu a înţeles natura promisiuni : “Devino ceea ce eşti“ nu “Aşa a fost să fie“ ci “Aşa am vrut eu“ – Asta inseamna nu numai sa te perfectionezi, ci si sa nu cazi prada planurilor facute de altii pentru tine. Dar chiar si a cadea in puterea altcuiva e preferabil decat sa cazi prada femeii-automat care nici macar nu te vede! Asta-i de neiertat!

– Paginile 240-241şi 248

“Seducţia unui “sistem“” – conceptulse referă la reprimarea pasiunilorle alterează şi le vlăguieşte. Nu simte mânia. De aceea nu poate fi el însuşi. Doreşte doar bucurii marunte şi numeşte asta virtute. Numele ei adevărat e laşitate.-pagina 276

O carte ce nu am putut să o las din mână, debordantă de uluire, inovaţie, teama de moarte, sinucidere şi secrete de iubiri neîmpărtăşite, precum şi teoriile lui Nietzsche despre recurenţă– ce trăim acum , vom mai trăi, un fel de reîncarnare şi ale lui Freud despre vise şi rolul inconştientului în viaţa reală.

“Trebuie să ai în tine haos şi frenezie pentru a da naştere unei stele care dansează.“-pagina 232

“Roua cade mai bogată în nopţile cele mai  liniştite.“-pagina 323.

Amor fati – iubeste-ti soarta..

Poţi gândi multe după ideile unei asftel de cărţi : migrenele lui Nietzsche, se datorau poate, faptului că el a învăţat sau s-a născut cu puterea de a-şi folosi un procent mai mare din creier decât oamenii obişnuiţi.